Școala crede prea mult că ucenicii ei pot trăi numai cu ideile pe care ea însăși nu le are. Și ucenicii se deprind astfel nu a avea idei, a urî ceea ce, avînd acest aer, trimete imediat la cartea de clasă. Ideea pentru idee, fără nici o legătură cu nota, fără nici un folos pentru carieră, aceea n-are nici o trecere. Căci, pînă atunci, nu se confunda, ca azi, ideea adevărată cu pasiunea care pretinde a fi o idee și cu activitatea zgomotoasă și dezordonată pe care o provoacă numai falsele idei.
Pe atunci, pentru un tineret care vedea în naționalism și în patriotism, cum era firesc, ceva impus și întreținut de Statul înfățișat prin „domnii” de pe catedră, cari și ei o făceau fiindcă așa era ordinul de la „onor. Minister”, ideea nu putea să fie aceasta.
De altfel, de cîte ori fraza se întrupa într-o realitate vie, trecînd supt ochii noștri ori și făcînd apel la noi, ce jalnice erau rezultatele!
Nici o mai bună dovadă nu poate fi decît petrecerea la Iași a regelui Carol în zilele cele mai impopulare ale regimului lui Ion Brătianu, care totuși recursese și la oameni ca Nicu Gane, ca impozantul Vasile Gheorghian, cumnatul lui „moșu’ Go”, pentru a da impresia unei schimbări în oameni – procesul Maicanilor, al generalului Anghelescu pentru deturnări de fonduri și condamnarea
