Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/99

Această pagină nu a fost verificată

Buda, de unde se lăuda că vine îndată. La 10 August, îl vedem la Seghedin pe Tisa, unde fusese chemate puterile de luptă ale Ungariei. Pănă la Turda, în Ardeal, el făcu cinci săptămîni de drum. De la Turda ajunse la Brașov, supt munte, numai la sfîrșitul lui Novembre.

El voia lucruri mari, acuma cînd ele se puteau îndeplini fără multe silinți. Vlad era să fie iarăși Domn la Munteni. Dar nu numai aici era să se petreacă o schimbare de stăpînitor. Regele auzise despre încercarea lui Ștefan-Vodă de a lua Chilia, pe care tatăl său o dăruise Țeriî-Romănești și în care păziau, supt steagul unguresc, Unguri; el aflase despre legătura acestuia cu Turcii. Înnainte de a pleca din Buda, deci în Iulie, el își aduse aminte că Petru Aron zace undeva în Ardeal, și el porunci Voevodului acestei țeri, care nu voise să se miște în folosul lui Vlad și înțelegea încă mai puțin să sprijine pe Petru, a trimete pe acesta din urmă, fără întîrziere, la Curte.

Petru-Vodă se afla deci în lagărul lui Matiaș. Cit despre Vlad, el era mai grăbit. Înnainte de sosirea oștilor la Brașov, el căpătase un ajutor, în fruntea căruia stătea un om, cu care el se asămăna în multe, Giskra, căpetenia tîlharilor războinici, cu care Regele se împăcase abia în această vară. Cei doi tovarăși trecură munții, și la 9 Novembre ei se găsiau acum la Rucăr.

Vlad era, de sigur, credincios Corvineștilor, împotriva