ziua de 22 Iunie, și oastea se întoarse îndată înnapoi, spre Suceava, ducînd cu dînsa pe Domnul rînit, care suferi mult timp de această rană și numără pățania de la Chilia ca întăia din înfrîngerile sale,— numai două. Prin suferințile sale, prin rușinea sa, el scăpă poate Moldova de o mare nenorocire. În adevăr, dacă ar fi căzut Chilia, în ce chip ar fi putut-o păstra pentru sine, cînd luntrile, tunurile, Azapii Turcilor ar fi stat înnaintea cetății învinse?
Vlad n’avea răgazul să urmărească și să-și răzbune. El se răpezi înnapoi spre țara sa, crezînd că poate să-i ajute încă, să încheie mai repede rătăcirea fără folos a Sultanului.
În lipsa lui, căpitanii înnoiseră încercarea de a sfărîma tabăra. Dar străjile, care păziau acum mai bine, aflară din vreme, și Pașa Iusuf porni împotriva dușmanilor. El fugi însă înnaintea lor. Numai Omar, fiul lui Turakhan, al cărui frate fusese prins la Giurgiu de Vlad Dracul în 1445, izbuti să aducă în vîrful suliților capete de Romîni. Dacă a fost o adevărată luptă, rămîne însă îndoielnic: ca și Vlad însuși, oamenii lui nu căutau un războiu frumos, ci zdrobirea prin vicleșug, uciderea cu deamăruntul a năvălitorilor.
Fără să facă nimic, Sultanul mîntuise tot, căci în Ardeal nu-i dădea mîna să pătrundă, în halul în care i se afla oastea, ruptă de oboseli, chinuită de sete, slăbită de o hrană puțină și rea. Caii flămînzi erau duși de căpăstru. În dogoarea cea mai
