Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/92

Această pagină nu a fost verificată

popasuri, cari nu se mai gîndiau la paza bună a taberii lor, la șanțurile largi, apărate cu pari legați prin șanțuri, la închiderea cămilelor ce purtau poverile între acest lanț d’intăiu și un al doilea întărit cu un gard de suliți împlîntate, lîngă care apoi veghiau neadormiți pănă’n ziuă străjerii dintre salahori, saiale și muselmi. Toți se lăsau în voia Domnului și adormiau supt singura strajă a stelelor, ochii de foc ai lui Allah, care a hotărît fiecăruia numărul zilelor. De zgomotele nopții, de freamătul pădurii ei nu se îngrijiau.

Dar iată că într’o noapte nouroasă oameni mlădioși ca fiarele ieșiră, învăluiți în prietenosul întunerec, de supt bolțile frunzelor negre: cete-cete, pănă se făcură vre-o zece mii. Erau țerani cu opinci, cu o sabie aspră la coapsă, cu ciomege pe umeri; nici încălțămintea, nici armele lor nu făceau cel mai mic zgomot; nemărgenita groază față de stăpîn, care era în mijlocul lor, dorința strașnică de a-și răzbuna pe acei ce venise pentru a li prăda și risipi avutul, li amuțise gurile. Cînd ajunseră numai la margenea lagărului, unde se odihniau cămilele și catîrii ușurați de greutățile ce purtau, un chiot sălbatec cutremură văzduhul fără lumină și secerătorii începură, după poruncă, să taie un drum drept spre cortul Sultanului. Căci gîndul nebun al lui Vlad fiul Dracului nu era altul decît să scape de dușmani ucigîndu-li Împăratul în mijlocul taberei întregi.

Cortul împărătesc, încunjurat de miile de cor- turi