fratele lui Vlad, aceasta n’o făcuse pentru a-i da un steag de stăpînire, ci pentru că păcatele urîte ale marelui Împărat erau legate de acest nenorocit tînăr. Mohammed căuta cu ochii în depărtări cetățile, cuiburile de boieri, reședințele domnești ale țerii, pentru a-și îndrepta tunurile asupra lor, pentru a li ucide sau robi apărătorii și a așeza în ele ostași de-ai lui și subași, căpitani, ca în orașele dunărene, ca ei să cîrmuiască din ele și prin ele toată întinderea pașalîcului celui nou. Pentru ca locuitorii să se împace cu această orînduire, el poruncise aspru să nu se prade nici un capăt de ață.
Dar acest pămînt nu era ca altele pe care le călcase, supuindu-le în același timp, piciorul Împăratului păgîn. În drum nu se ivia nimic decît sate arse, fîntîni din care nimeni nu cuteza să scoată apă, lanuri secerate fără de vreme, pășuni dogorite și, din toate părțile, înnainte, în urmă, la dreapta, la stînga, uriașa pădure de sălcii și fagi.
Prin aceasta se strecura un însoțitor tăcut, pe care năvălitorii nu erau lăsați să-l uite, căci, de cîte ori o ceată care plecase în căutarea hranei, în descoperirea turmelor și cirezilor, nu se mai întorcea înnapoi, se știa că ea a rămas la tovarășul de cale din codri, și prietenii celor pierduți se rugau pentru dînșii la Allah care deschide porțile raiului celor morți pentru credință.
În aceste părți joase, zilele erau de foc și căderea nopții toropia in corturi pe ostașii opriți la
