fiul vestitului Pasă Firuz, acel Mehmed fiul lui Firuz care apărase bine la 1445 linia Dunării împotriva lui Vlad Dracul; apoi Șiștovul, Samovitul, Ghighiul la gura Oltului, Turnul, cetatea turcească așezată în fața Nicopolei, pe pămîntul nostru, Rahova, unde se cuceri și castelul, așa încît Vlad putu să-și așeze acolo un căpitan, pe Neagoe. Pașii vecini fugiră, și groaza pătrunse, se zice, pănă în Constantinopol. Socoteala rămășițelor sîngeroase din desagii războinicilor, făcută cu de-amănuntul, ca socoteala banilor la Vistierie — poate chiar supt ochii crîncenului Voevod —, dădu suma de 23.783 de morți, și, dînd samă despre această ispravă Craiului prieten, Vlad amintește încă, suspinînd că nu-i poate număra și pe aceia, de «oamenii ce au fost arși în casele lor sau ale căror capeten’au fost înfățișate dregătorilor noștri».
La 11 Februar 1462 fapta de sînge prin care Domnul muntean rupsese lanțurile turcești ale Dunării străbune, era încheiată. Vlad stătea încă în Giurgiu, și de aici el cere ajutor Craiului unguresc în cuvinte puternice și hotărîte, cum de mult nu le mai spusese un Domn romîn. Biruințile lui viitoare, spune Vlad, vor fi doar pentru cinstea întreg ei Creștinătăți, iar, «dacă vom izbîndi rău și această țerișoară a noastră va peri, nici Măriei Tare nu-ți va ieși un folos din aceasta și nici-un ajutor, căci ar fi spre paguba tuturor creștinilor». Cît despre dînsul, ori ce ar fi, se va lupta: «
