În locul lui puse Domn pe un om slab, dar credincios, care se chema Vladislav și era fiul unui Dan Voevod orbul. Și din Moldova trebuia să se facă un ajutor bun pentru lupta cu Turcii: Roman, făptura Leșilor, feciorul Marinkăi, vărul regelui Casimir, nu putea să fie îngăduit. El ar fi fost un braț mort în lupta ce era să se încingă iarăși, pentru binele creștinătății.
Încă de pe cînd trăia acest tînăr fără noroc, Iancu-Vodă se înțelesese cu Petru, tovarășul lui Ștefan la izgonirea și orbirea lui Ilie. Petru acesta purtase întăiu un războiu împotriva chiar a lui Ștefan, cu care înțelegea să domnească împreună, ca Ștefan însuși cu Ilie: el era astfel în 1444 la Roman, cu cîțiva boieri, ca Brațul, Mîndzul, un Cupcici, tovarășii săi de răscoală. Învins, el se împăcase. Dar, măcar după moartea lui Ștefan, el înțelegea să-l moștenească, și, avînd împotriva sa pe Poloni, cari apărau drepturile ramurii lui Ilie, el alergă la Iancu-Vodă. Acesta-l primi bine și, ca să se asigure mai deplin de dînsul, îi dădu de nevastă pe o soră a sa, care nu se măritase pănă la o vrîstă destul de înnaintată. În Septembre 1448, cîteva luni abia după moartea lui Roman, el era Domnul din Suceava, și boieri de frunte dintre ai fratelui său iscăliau ca marturi în hrisoavele sale; între ei și puternicul Logofăt Neagoe, care mersese pentru Domnii Moldovei și la soborul cel mare de împăcare între Biserica Răsăritului și a Apusului, ce se ținuse la Florența. Pănă și regele Poloniei,
