lor și de cîțiva credincioși numai, crescură: al treilea fiu, Ștefan, al unei Stanca, numit așa după unchiul ce bătuse pe Unguri la Hîrlău, al patrulea, Petru, al Mărinei lui Mărin, care fu și mama unei fete, Petru, care amintia pe cellalt unchiu, învingătorul Polonilor în codrul Bucovinei; mai tîrziu numai se născu un Alexandru, care ar fi dus mai departe numele tatălui său, dacă n’ar fi fost răpit de moarte încă în ultimii ani ai acestuia. Cînd Ryngalla se duse, Alexandru chemă pe Ilie în odăile domnești, îi scrise numele în hrisoave, îl făcu ajutorul său în cîrmuire, îl puse să iscălească, dînd ast-fel o chezășie și pentru vremea cînd va domni Ilie, actul prin care se dăruia Ryngallei venitul unor orașe moldovenești. Îndată după aceasta, el îi căută în Polonia o nevastă de neam mare, Marinka, soră cu soția cea nouă a Craiului polon, și el avu bucuria de a vedea botezul întâiului născut al celor doi soți, care primi și el numele de Roman (1426—1427). În cei de pe urmă ani ai Domniei sale, Alexandru îngădui lui Ilie-Vodă să dea cărți domnești de întărire în numele lui singur.
Rămas adevăratul Domn al Moldovei întregi, după moartea lui Alexandru, Ilie, un tînăr care trecuse abia de douăzeci de ani, întinse o mînă frățească lui Ștefan, pe care tatăl său îl alinta Stețco, precum Ilie era pentru dînsul iubitul Ilieș, dar lăsă la o parte, măcar un timp, nu știm pentru ce dușmănie, pe al doilea frate, Petru. În schimb, el recunoscu întăiu pe un fiu al lui Alexandru, pe
