Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/303

Această pagină nu a fost verificată

de închipuire, nici învățătura și nici adevărata dragoste de țară care ar fi trebuit pentru ca un vrednic prinos să vie și din partea lor. Aceasta trebuie s’o spunem.

Se vede și din următoarea împrejurare:

În 1856, Archimandritul de la Putna, care și el va fi cetit Letopisețele, căpătă de la Cîrmuirea austriacă voia a deschide mormintele din Putna pentru a da în sfîrșit lui Ștefan cinstea ce i se cuvenia, pentru a ridica din adîncurile mucede ale pămîntului scormonit de tălhari din alte neamuri, rămășițele lui sfinte.

Ceremonia se începu în ziua de 12 Novembre din acel an.

După ce se descoperiră pe rînd oasele Mariei, fata a doua a lui Ștefan, ale Mariei soția lui Petru Rareș, ale lui Bogdan Orbul, ale lui Ștefan-cel-Tînăr și ale unui mort domnesc necunoscut, se ajunse peste patru zile la mormîntul ctitorului, așezat în mijlocul bisericii, la dreapta, în locul de cinste.

O lespede groasă, lucrată cu dalta, fu găsită întăiu de săpătorii cari se lăsau și ei stăpîniți de evlavia ce cuprindea pe toți cei de față, chiar și pe străini. Mormîntul se boltia dedesupt. Opt țerani ridicară lespedea, pe cînd soborul își înnălța cîntările, rugîndu-se pentru strălucitul mort.

Se găsi ce lasă în urmă o strecurare de patru sute de ani aproape: capul păstrat în cea mai mare parte și fărîmături de oase între surcelele sicriului și petecile mantiei; odoarele: cununa,