ca dînsul. Aceasta-i, lîngă Cotnari, sau în Bucovina, Dumbrava-Roșie, unde Leșii au asudat sudoare de sînge supt bice și strămurări arînd pentru codrul de stejari cu frunza roșie și răsunetele de gemăt. Oasele acelea înfipte în măruntaiele rîpei pe care o spală apele mînioase ale Siretiului de primăvară, sînt oase de dușmani, pe cari i-a răpus brațul lui Ștefan. Valea Groazei a văzut spaima Turcilor strînși de arma lui răzbunătoare. La Poiana Dealului-Mare se văd cetatea și șanțurile prin care au crezut în zădar Tatarii că se pot apăra de același ascuțiș de sabie. La Sîngeri el a vărsat, pe dreptate, acel sînge mult ce se pomenește în numele locului. Din cerdacul de lîngă Huși, el a pîndit în zare, peste Prut, mersul Tătărimii pustiului. În stîncile de la Ștefănești, care ar fi întemeiat fără îndoială de dînsul, Ștefan și-a ascuns mama, care se pomenește la Cetatea Neamțului, și Domnița, în cămări închise cu uși de fier. În Cotnari ca și în Dobrogea se povestesc luptele lui cu Doamna Cătălina, care a pus să se facă fîntîni pentru drumeți în margenea drumului mare. Movila aceia din Vasluiu care se zice a lui Burcel, a fost dată de prietenul săracilor unui biet om nevoiaș care chiuia în auzul lui arînd Dumineca, pe vremea slujbei, cu boi de împrumut. Toate satele vreau să se tragă din strămoși dăruiți de Ștefan pentru vitejie. Unde n’a măritat el fete fără avere, unde n’a făcut el biserici și cetăți și fîntîni răcoritoare? În care Ținuturi nu se cîntă vre-o
