se pleca spre pămînt, străbătut de crăpături adînci, zidul de prin prejur nu mai îndepărta pe nimeni, peste trapezăriile dărîmate și pivnițile umplute cu țerna părăsirii creșteau copaci vînjoși; biserica n’avea acoperămînt și răni de moarte îi crestau păreții; călugării se risipiseră mai toți, căutînd adăposturi mai sigure.
Atunci norocul aduse pe Scaunul de Mitropolit al Moldovei pe călugărul Iacov din Putna, un om sfînt. El cheltui pentru înnoirea desăvîrșită a Putnei toată agonisita vieții sale, și se făcu astfel al treilea ctitor al ei. Cînd un Domn care voia să aibă lîngă sine pe fratele său ca Mitropolit, îl sili să plece, Iacov se întoarse la Putna, de unde pornise, și fu îngropat, peste mulți ani de zile, aice.
Ajutorul de căpetenie al lui Iacov era un învățat călugăr, cunoscător și de slavonește, Vartolomei Măzăreanu. Îi plăceau de o potrivă cărțile bisericești și povestirea întîmplărilor viforoase ale Domnilor de de mult. Mai ales de cînd Iacov îl trimesese în Rusia ca să aducă de acolo tipărituri pentru mănăstirea amîndurora, Vartolomei își cheltuia vremea cu tălmăcirea unor tipărituri ca acestea, cu prescrierea de letopisețe și alcătuirea de condici ale hrisoavelor de danie și întărire păstrate prin deosebitele mănăstiri. Astfel ajunse el să stăpînească pe deplin limba înflorită a laudei sfinților și cunoștința unui timp pe care toate îl amintiau în Putna, cu toate dărîmăturile și înnoirile.
