Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/29

Această pagină nu a fost verificată

ranguri. Pe lîngă vechile mănăstiri: Neamțul și Bistrița, întemeiate de călugări munteni cari învățase la dascăli sîrbi, fugari de peste Dunăre înnaintea Turcilor, el clădi Moldavița, chiar lîngă Baia, și Pobrata, mai jos, în aceleași părți de munți. Pănă la el, patriarchia grecească din Constantinopol nu voise să recunoască pe Mitropolitul Iosif, din sînge domnesc, căruia Petru-Vodă îi dăduse supraveghiarea nouei Biserici moldovenești, și țara se afla supt blestemul archiepiscopului Ieremia, trimes de Patriarch. Alexandru ridica pedeapsa afurisaniei fără să jertfească pe Iosif, care împodobi și mai departe cel d’intăiu Scaun bisericesc al Moldovei. Reședința Mitropoliei fu strămutată, împreună cu oasele Sfîntului Ioan cel Nou, de la Cetatea-Albă la Suceava, care rămase de acum o Capitală statornică. În Roman se făcu o episcopie, al cărui păstor fu supus Mitropolitului. Drumurile de negoț fură ținute totdeauna deschise, și privilegii de asigurare, pentru vămi, se dădură negustorilor străini. În treizeci de ani floarea culturii înflorise pretutindeni din țărîna frămîntată de luptele folositoare, și nu de cele netrebnice. Prin patriarchul acesta, care muria în siguranța biruinții și în binecuvîntarea faptelor sale bune, Moldova-și găsise al doilea întemeietor, și cel mai mare.

O nouă stare a lucrurilor se întemeiază însă totdeauna prin cel puțin doi stăpînitori. Unul clădește, cellalt, venind la rîndul său, apără clădirea de pornirile dușmane ce se năpustesc neapărat asu-