Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/130

Această pagină nu a fost verificată

Se făcu apoi o schimbare a tuturor pîrcălabilor afară de Gangur de la Orhei și de Fete Gotcă din cetatea Smeredovei lingă Roman. În locul lui Zbierea, fost Stolnic, și Mîrza, fiul lui Stanciul, pîrcălabi de Cetatea-Albă pănă atunci, el puse pe Luca Stolnicul și pe un Bîlcu, nou între boierii cei mari ai țerii. La Chilia găsim, după Goian, strămutat de la Hotin, și Pașcu, fost Postelnic, pe Neagu și Ivașcu, amîndoi dintre boierii cei mai tineri. Albu pîrcălabul de Neamț făcu loc lui Arbure, întemeietorul unei mari seminții moldovenești. Isaia Vornicul fu schimbat cu Bode, și Negrilă Păharnicul cu Dajbog. Sfatul Moldovei era într’o premenire războinică.

În același avînt de răzbunare, Domnul amenințat așa de aproape se aruncă asupra lui Radu, pe care-l găsi, la 7 Mart, la Soci, în Ținutul Bacăului, pe cînd el înnainta, ca și Craiul Matiaș odinioară, și spre aceiași soartă, de-a lungul Siretului, pe malul drept, spre Suceava. Vijelia aceasta nu putea s’o înfrunte așa un nevoiaș ca frumosul Domn muntean. Ai săi părăsiră tabăra, și în mînile biruitorului căzu pănă și semnul de stăpînire, schiptrul, buzduganul învinsului, care-l putea pierde fiindcă nu știa ce să facă cu dînsul. O sumă de boieri munteni, întețitori la lupta nouă, căzu în robie, și, uitînd că și ei sînt Romîni ca dînsul, Ștefan se purtă cu dînșii ca și cu Tatarii mai ieri, ca și mîni cu Turcii, ca și cu oricine îi intra în țară prădînd și întinzînd mîna către coroana lui bine