Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/109

Sari la navigare Sari la căutare
Această pagină nu a fost verificată

fi fost de loc pe plac. Astfel el se învoi, așteptîndu-se și la sprijin din partea Polonilor, la cari fugi după înfrîngere Roth. Prin tîrguri și sate merseră crainicii pentru a vesti oamenilor că s’a ales un nou Craiu unguresc, din Ardeal și pentru Ardeal, Măria Sa Ioan. Focuri se aprinseră pe dealuri, sabia crușită de sînge se purtă prin toate unghiurile țerii, tobele vuiră pretutindeni, chemînd la oaste pentru neatîrnare, pentru birurile ușoare și cîrmuirea părintească.

Încinsă răpede, flacăra se stînse îndată. Încă în August, se putea spune la Buda că Ardealul s’a întors supt ascultarea lui Matiaș. Luînd cu dînsul 8.000 de călări și 4.000 de pedeștri, între cari și pe Giskra, un om foarte potrivit pentru războaie ca acel din 1462 și ca acesta, regele alergă în Ardeal ca să potolească lucrurile cu totul. Nicăiri n’avu nevoie să se lupte cu sprijinitorii lui Ioan, care, la venirea adevăratului Craiu, se făcu de la sine Voevodul de pănă ieri. Matiaș era la Cluj la ziua de 28 Septembre, și se îngrijia ca Sibiiul, unde era pe la 20 Octombre, să nu cadă în mîna neprietenilor săi. Înnaintarea lui se făcu foarte încet însă, cu multă cumpănire și sfială, dezlegînd pe încetul, cu răbdare, multele legături ale răscoalei. Abia la 2 Novembre regele se afla în Sighișoara; numai spre mijlocul lui Novembre el ajungea la graniță. Fruntașii răscoalei fugise, fusese aruncați în străinătate — mulți, de sigur, în Moldova sau, prin Moldova, în Polonia; alții periseră de mîna călăului; însă, în