timentele, închise cu atîta grijă, ale Facultăților, cu laboratoarele și seminariile lor.
Am făcut încercarea: a venit o mulțime de lume acolo unde era ceva de spus pentru toată lumea.
Noi nu avem omul cult. Există, în schimb, un fel de monstru pregătit în deosebite cutiuțe de acestea științifice și care, în afară de cutiuța științifică a fiecăruia, nu mai știe nimic. O societate cum au fost cele din antichitate era o societate de oameni adevărați și compleți. Grecul mergea în piața publică, și, să fi voit sau nu, încă ar fi auzit pe Pericle și pe Demostene, și, iarăși, toată lumea mergea la Areopag ca să asiste acolo la discuții. Pe când, acum, gîndiți-vă; teatrul cere o anumită plată, teatrul unde întră orice prost care plătește și nu întră cei cari înțeleg, dar nu găsesc suma trebuitoare pentru a plăti. În provincie, acolo unde cetățenii romîni sînt mulți, dar Romînii de sînge puțini, se dau represintații înaintea unor săli goale, de și afară este o lume întreagă care ar fi bucuroasă să între. La Iași mi s’a spus, după ce au încetat anumite mișcări: „acum merge foarte bine, fiindcă vin „Jidanii“ la teatru“. Prin urmare Statul romîn la Iași întrebuințează acest mijloc admirabil de educație, — pe când în Atena orice cetățean venia acolo și învăța și mitologia și filosofia și istoria și morala și amfiteatrul era deschis oricui —, Statul întrebuințează, deci, sacrificiul acesta, pentru ca, după aceiași formulă, să înalțe simțul estetic al „Jidanilor“ cari vin la teatru. Este absurd!
Iată dovada, pe care, oriunde mă duc, o găsesc în chestiunea aceasta a inutilității lucrurilor solemne și mărețe față de miseria morală a unei societăți întregi, care rămîne în incultură și este capabilă de toate greșelile, fără răspunderea, pe care n’o simte, a dărîmării unei societăți întregi.
Am încercat la Universitate, — și o bucată de vreme am avut convingerea că reușesc, ca și aiurea, în cursul vieții mele destul de lungi—, am încercat să sfarm ușile închise, să dărîm zidurile chinezești, pentru ca să se reverse asupra lumii cît mai multe din cunoștințile care trebuie să se prefacă în izvoare de energie pentru a crea fapte. Idei, la început, cît de înalte, fapte, la urmă, cît de depline, și, cînd ajungem aici, nimeni nu se poate gîndi cu grijă la viitorul unei societăți care nu este în sama unui om predestinat, nu este în sama unui grup de pretorieni cari îl încunjură, nu este în sama unor entusiaști, cari
