opereze în văile înguste ale Vasluiuluĭ împotriva oștirilor moldoveneștĭ. Scanderbeg era mort în momentul cînd s’a făcut atacul împotriva Moldoveĭ, dar rasa lui luptà și maĭ departe alăturĭ de Venețienĭ pentru apărarea teritoriuluĭ său. Pănă la sfîrșitul acestor lupte, silințele unuĭ popor supt steagul propriu, moldovenesc, și ale celuĭlalt popor, supt steagul venețian, pentru a apăra Scutari față de desvoltarea Imperiuluĭ Otoman în veacul al XV-lea, sînt paralèle.
În al XVI-lea veac apoĭ, tocmaĭ o sută de anĭ de la luptele lui Ștefan-cel-Mare cu Turciĭ, cînd Mihai Viteazul începe războiul său la Dunăre pentru înlăturarea, — n’aș zice a jafuluĭ permenent, dar a stoarceriĭ legale permanente a țerilor noastre de către Turcĭ, mișcarea luĭ luptele luĭ biruitoare, marile luĭ succese militare, triumful luĭ continuu împotriva păgînilor aŭ avut un adînc răsunet în toată Peninsula Balcanică, și nu maĭ puțin în munțiĭ Albanieĭ. Izvoarele contemporane ni spun că acolo s’a produs o emoție populară, o tendință de răsbunare, o dorință de a scăpa, nu de jugul religios turcesc, fiindcă cea maĭ mare parte din Albanesĭ trecuseră la credința cuceritorilor, ci de consecințele rele ale stăpîniriĭ turceștĭ, așa cum se pucea manifesta și în acele văĭ albanese.
În veacul al XVII-lea de sigur că noĭ am avut încă o mulțime de legături cu Albanesiĭ, dar Albanesiĭ noștri nu apar, în cele maĭ multe casuri, decît în veșmîntul grecesc, și este foate greŭ pentru noi să facem deosebirea. Maĭ ales că legăturile noastre sînt cu elementul orășenesc din Epir, care era în mare parte grecisat.
