În afară de aceste lucrărĭ fundamentale avem, în ceia ce privește gramatica limbiĭ albanese, o serie de lucrărĭ nouă, făcute și în Anglia și răspîndite acum pretutindenĭ. Să pomenim și gramatica toscă a luĭ Cristoforidi. O gramatică generală albanesă o tipări Giuseppe Schirò, iar una în franțuzește, la Londra, în 1887, un scriitor care se ascunde supt inițialele P. W. Pe urmă de la 1890 încoace gramaticele se înmulțesc : a luĭ di Rada, care dă și o antologie, alfabetul luĭ Lorecchio, care în Italia a jucat un mare rol, alfabet publicat la Corigliano, unul din centrele albanese din Sudul italian. Să nu uităm Manualul de literatură, cu noțiunĭ de limbă, al luĭ Straticò. Și, în stîrșit, putem adăogi că, în vremurile din urmă d. Weigand, care a început prin a studia limba romînă și care a continuat studiind limbile slave din Peninsula Balcanică, a dat alfabetul săŭ.
Acestea eraŭ de spus la început. Din ele am văzut ce relațiunĭ am întreținut în cursul veacurilor cu Albanesiĭ și din ele am văzut și legăturile Albanesilor cu lumea cultă europeană.
Abia acum a început însă, pentru tot ce se ține de Albania, fasa științifică.
