cu sprijinul societățiĭ și al Statuluĭ romîn, care, acum în urmă, li-a dat, pentru slujbă, una din bisericile noastre, ce datează din epoca luĭ Brîncoveanu, fiind făcută de însășĭ Doamna luĭ. În 1886 «Drita», «Lumina», mutată din Constantinopol[1], începe aici lucrările sale. La 1892 ea întemeiază «Institutul cultural albano-romîn», a căruĭ istorie n’a fost scrisă încă.
La 1898 apare în București chiar o lucrare literară cu privire la Scanderbeg, în limba albanesă, a luĭ Naum-beĭ Frașeri[2]. Și adaug în treacăt că, precum Bonifaciu Florescu și poetul Iuliu C. Săvescu se gîndiseră a traduce în limba noastră, din italienește, o istorie a literaturii albanese, de Straticò[3], acuma două veacurĭ o lucrare italiană cu privire la Scanderbeg a fost tradusă, în temnița din Milano, de un logofăt romîn, Vlad Boțulescu de Mălăieștĭ, care susținuse pretențiile de stăpînitor în Serbia ale unuia din fiiĭ luĭ Ștefan-Vodă Cantacuzino, Constantin, ca și care a fost prins și închis.
În acelașĭ an 1898 întîlnim statutele societățiĭ macedo-romîne și albanese «Ajutorul» din Constanța. Bibliografia se oprește la 1900.
Tot aicĭ la 1899 se tipărise cunoscutul «Appel
- ↑ V, în această privință, și lămuririle din izvor albanes în l’Albanie, no 6. Ieaŭ notele bibliografice din lucrarea lui Emile Legrand, completată de Gûys, Bibliographie albanaise (Paris 1912).
- ↑ L’Albanie (l. c.) o socoate „o operă poetică admirabilă“.
- ↑ Apar 16 paginĭ. Originalul în Manualele Hoepli (Milan 1896).
