și mai discret, cu grija și a lucrului celui mai mărunt, decât în Museul d-lui Lazaro, care e de fapt casa sa de locuință. Ea realisează idealul bunei expuneri, într’un mediu apropiat, a obiectelor. Toate școlile de pictură sânt represintate, de la primitivii flamanzi, de la introducătorii în vechea tehnică stângace a sufletului omenesc — ce actuală e figura sfintei lui Quentin Matsys! — pană la admirabili Goya, portrete și grupe, pănă la câte un Lopez din cele mai alese, pănă la represintanții cei mai iluștri ai școlii englese, la care se adauge un interesant și unic American de la începutul secolului al XlX-lea. Și spade rare: a lui Francisc I-iu, cea dăruită de Papa lui don Juan de Austria pentru Lepanto — și armături — a lui Filip-cel-Frumos — și medalii. Un întreg decor vrednic pentru această perfectă selecție făcând atâta onoare unui mare iubitor de artă care i-a dat în măreața-i casă dintre grădini templul pe care-1 merită și pe care nu-1 deschide decât cunoscătorilor și cercetătorilor.
Un splendid cartier nou s’a deschis pe locul unde acum câteva decenii era numai pustiul. Gran Via pentru popor, el înșiră clădiri care pot rivalisa cu „zgârie-norii” americani. Una care se ridică acum pentru telefoane, nu cuprinde mai puțin de optsprezece rânduri, Alături, Spania mahalalelor lui Murillo. Lumina orbitoare de aici aruncă un reflect milostiv asupra adăposturilor sărăciei. Dar rasa e tare, mândră, spornică, — și ea va birui.
Regele mă primește. E poate cel d’intăiu gentilom din Europa în orice gest și orice cuvânt; afabil și
