pe care, însă, teribilul cutremur de la 1755 o dărâmă cu desăvârșire, într’o catastrofă cu care se poate asămana numai aceia de la Lima; focul ieșit din ruine mistui imensul rug în care periră vre-o 40.000 de oameni, ale căror rămășițe s’au risipit în vânt. Pombal, ministrul filosofic al regelui Ioan al V-lea, o refăcu din nou, din ce a fost odată păstrându-se numai o parte din suburbiile populare. Străzi drepte, care pe atunci erau destul de largi, iar astăzi zugrumă adesea o circulație abundentă de mașini, fură trase în toate direcțiile. Supt domniile următoare, pănă la a lui Pedro al IV-lea, cetatea nouă se desăvârși și astăzi ea ocupă, pe dealuri, pe povârnișuri, în fund, o foarte largă suprafață de pământ pănă la malul Tagelui, care e de fapt, cu toate că se arată la mai mulți chilometri mai departe de turnul însemnând confluența, un țerm de mare.
Fluviul dă cetății viață și farmec. El însă, cu apucăturile lui maritime, aruncându-și valurile pe plaja de nisip și mișcându-se în ritm de flux și reflux, nu poate străbate, ci numai mărgeni. Dincolo de dânsul, pe șirul de coline rotunde, se urcă numai case de plăcere la țară. Orașul tot e dincoace, privind la valurile ce se zbat și la mărețele vapoare care străbat larga întindere de ape.
In insula de mult lipită de țerm vechii regi ridicaseră un puternic turn de pază care se ține și astăzi neatins în mândria lui, cu sălile joase boltite, cu scările care duc la logii și la terase, pănă la vârful unde timpurile noastre au așezat farurile de călăuzire. Mai încolo, în față cu albia veche, dom Emanuel și fiul său Ioan au ridicat una din cele mai mari mănăstiri din lume, închinând-o Betleemu-
