Livezi de măslini perfect întreținuți, cu bob la rădăcină și cu cactuși ca gard apărător. De ambele părți dealuri adânc albastre în fund. De-odată o pădure de pini, cărora li s’a lăsat numai șfichiul de sus, întrerupe bogăția foilor argintii. Șesul e într’o largă întindere supt apele revărsate. De la o vreme, în dreapta, tot ce se vede este supt apă. Alături, pe alocurea, via se înfrățește cu măslinul.
Vale di Figueira. In fund, între grădini, un castel modern cu o largă terasă. Departe, iar dealuri ninse cu nenumărate locuinți. Viile se desfundă harnic în această jumătate a lui Mart, și grupe de familie iese, ca la noi, împreună la muncă, bărbați și femei laolaltă. Vechi vile înegrite, în grădinile cărora atârna portocalele. Pe coperișurile caselor se usucă în soare mari dovleci rotunzi.
Splendidă ideie de a înfățișa la gara din Santarem (Sf. Irina) vechiul Praesidium Iulium, cu grupul de case în noul stil cochet, în margenea vechilor ziduri de cărămidă și piatră amestecate, orașul în ce are mai frumos, vechimea lui, biserica cea mare, castelul Ourem, turnurile care se scaldă în ape, în apele vastului Tajo pe care-l trecem din nou. Răpede fug în fața noastră strădițele sucite între casele acoperite eu vechi țigle înegrite.
Necontenit lângă apă. In locuinți abia înjghebate pescari își fac sălașul, și voloacele lor se usucă la soare. Luntrile negre duc spre malul celalt, cu case albe, cu dumbrăvi de pini negri, țerani din împrejurími. De acum, livadă se ține de livadă, vie de vie și grădină de grădină. Costumul popular se înfățișează în colori mai vii pănă la „portocaliul” corespunzător în limba noastră numelui țerii.
Apoi întinse terenuri de pășune amestecate cu sămănături, ici și colo întâlnind în cale rarile fabrici
