plantație de dura. De-asupra, norii burdușiți stau să verse.
De-acum, pe ambele țermuri, începe altă țară. Lângă cea d’intăiu vie, la părăsirea apei, o metalurgie-și înalță cetatea. Tramagal (a se apropia de numele Portugalului, căutat și pănă prin limba feniciană). Tot Ținutul se păstrează verde și înflorit. Pe pajiștea vie femei trec purtând cu o perfectă eleganță greutățile pe cap, ca în Oltenia noastră.
Lângă un orășel alb, trecem apa largă, la Praia de Abatejo. Vase plutesc, trec la edec, pe țermul sădit cu măslini. Intr’o insuliță plină de arbori sălbateci castelul Almourol (1209), cu un turn central și alte trei pe laturi, perfect păstrat, înalță, în proporțiile Cetății Neamțului, zidurile sale cu crenelele întregi, iar pe malul din față casele văruite se rânduiesc în șiruri. Și mai departe coastele împădurite sânt sămănate cu grupe albe. Pe râul larg rari luntri negre coboară. Unele de străveche formă orientală cară în pântecele lor adânc scobit recolta de plute de-alungul malului cu case multicolore. O priveliște ca în Italia-de-sus, în jurul marilor lacuri. Ca și acolo, la Barquinha, noua fabrică adauge o notă de modernitate decorului de patriarcală poesie.
Spre „ramificare”, marea stație Entroncamento, pinul maritim apare lângă arborii țerilor reci, cari încep a da frunze, pe când pe laturi se usucă vârfurile tepoșilor cactuși. Tipurile populare sânt aceleași. La femei, păr lung pieptănat pe tâmple încunjură fețele largi, adese ori rumene; trupul, câte odată greoiu, se termină cu picioare de o deosebită fineță, încălțate cu o mare îngrijire. Se lasă o ploaie fină, și ușurința cu care iese la iveală umbrelele largi arată că ele nu sânt un fenomen neobișnuit.
