Pagină:Nicolae Iorga - Ţara latină cea mai departată în Europa - Portugalia - Note de drum și conferințe.pdf/18

Această pagină a fost verificată

In jur pe câmp berzele au revenit, soli de primăvară, la casele lor. Tot dealul e, plin de cârpe în buruieni.

La Ponte de Sor tot grupul țerănesc are scufia lăsată pe spate și mantila scurtă. Unul, bătrân, cu o pelerină de mai multei rânduri și cu umbrela pe care se sprijină, e extraordinar de pitoresc. Altul și-a lăsat brațe și bărbie pe un sprijin de saci și mantia-i brună se întinde pe pământ.

Boii au juguri și caii sânt împodobiți cu tot felul de ornamente strălucitoarei. Vagoane întregi sânt pline de pluta prinsă în voloace. Dumbrava de măslini e aproape. In fund „merele de aur” ale „țerii portocalelor” lucesc în frunzișul negru, pe când pinii își înșiră de-a lungul drumului sprintena strajă. Sântem iarăși în Ținutul binecuvântărilor soarelui.

Un câmp întreg e numai o floare violetă care pare a fi cultivată: o fermă roșie e înfiptă în mijloc și copilul mână din urmă măgărușii pe cari se scutură glumeț floarea piersicilor. Sapa dezvelește, alături, pământ bun și chiar un pământ negru, gras, lucios ca acela de la noi. Zona de fertilitate a început.

Și locuința pare a fi ceva mai deasă. Da sus privim la măturoiul pus pe coperișul roșu, la grupul de caldă umanitate al copilului lângă madona rurală în roșu și violet care e mama lui, pe când Iosif, harnic, trebăluiește împrejur. Sânt atâtea rufe pe iarbă de înfloresc câmpul. Iar satul compact, cu biserîca lui cea mare, satul roman sau galo-iro-man, ca în Franța, nu e nicăiri. Aici domnește un și mai mărunțel regim de cătun decât în anume locuri de la noi.

Dar' aceasta nu e o țară tăiată în felii drepte ca desfășurarea pământului nostru. Iată-ne iarăși sus,