a trebuit să-i punem pe tehnicienii români să găsească soluții și să asigure buna funcționare. Dar de ce oare să nu facem aceasta de la început? De ce să nu punem, pe tehnicienii noștri să lucreze, să perfecționeze o instalație, să ducă mai departe tehnica. Este timpul ca și din punct de vedere principial, teoretic, ideologic să luăm o poziție fermă în această privință, spre a înarma pe toți activiștii noștri de partid și de stat, din toate sectoarele de activitate, cu înțelegerea clară a necesității de a pune pe primul plan forțele proprii, folosirea muncii și conștiinței proprii, a forțelor clasei muncitoare proprii — și numai după aceea să apelăm la import.
Aceasta nu înseamnă nici naționalism, nici îngustime națională, nici izolare națională; aceasta înseamnă calea sigură a construirii socialismului. Nimeni nu va putea obține succese în făurirea orînduirii noi fără a se bizui pe clasa sa muncitoare, pe intelectualitatea proprie, pe tot ceea ce are mai bun poporul din care face parte. Desigur, aceasta înseamnă totodată și o strînsă colaborare cu țările socialiste, și cu alte țări, o largă participare la schimbul mondial de valori materiale, intelectuale, științifice; dar să venim nu cu căciula în mînă, ploconindu-ne, ci ca parteneri egali, ca oameni care știm să muncim, să luptăm pentru a ne aduce contribuția la dezvoltarea bazei materiale a societății, a științei și culturii. Din rîndurile poporului nostru s-au ridicat mulți oameni de valoare.
O altă problemă asupra căreia cred că este necesar să insistăm mai mult în activitatea noastră teoretică este cea a rolului partidului și statului. Deși toți afirmă că recunosc rolul conducător al partidului, auzi totuși pe unii spunînd cam așa: bine, bine, în-
