Börnstein. Întrucît imediat după revoluție toți muncitorii străini se pomeniră nu numai fără ocupație, dar pe deasupra și molestați de populație, aceste legiuni se bucurară de o mare afluență. Noul guvern văzu în ele un mijloc de a se descotorosi de muncitorii străini și le acordă l’étape du soldat, adică cartiruirea și alocația de marș de 50 de centime pe zi pînă la graniță, unde ministrul de externe, Lamartine, cel plin de elocință și veșnic mișcat pînă la lacrimi, găsea prilejul să-i predea guvernelor respective.
Ne-am opus în modul cel mai hotărît acestui joc de-a revoluția. A invada Germania, care pe atunci era în plină fierbere, pentru a introduce revoluția cu forța, din afară, însemna să subminezi revoluția chiar în Germania, să întărești guvernele și să predai pe membrii fără apărare ai legiunilor pe mîna trupelor germane — lucru de care avea grijă Lamartine. Mai tîrziu, cînd revoluția a învins la Viena și la Berlin, legiunea își pierdu de-a binelea rostul; dar de vreme ce începuse, jocul continua.
Noi am înființat un club comunist german, unde sfătuiam muncitorii să nu se înroleze în legiune, ci să se întoarcă unul cîte unul în patrie și să activeze acolo în interesul mișcării. Vechiul nostru prieten Flocon, care făcea parte din guvernul provizoriu, a obținut pentru muncitorii trimiși de noi aceleași înlesniri de care se bucurau membrii legiunilor. Astfel am trimis înapoi în Germania vreo 300-400 de muncitori, printre care marea majoritate a membrilor ligii.
Cum era ușor de prevăzut, liga se dovedi a fi un instrument mult prea slab față de mișcarea maselor populare care se dezlănțuise. Trei sferturi din membrii ligii, care locuiseră înainte în străinătate, își schimbară domiciliul întorcîndu-se în patrie; ca urmare, comunitățile lor de pînă atunci erau în bună parte dizolvate, astfel că pierdură orice legătură cu liga. Parte din cei mai ambițioși nici nu mai încercară să reia legătura, ci începură, fiecare în localitatea lui, să creeze pe cont propriu cîte o mică
