Aristocrații fluturau ca drapel traista de cerșetor a proletariatului pentru a strînge în urma lor poporul. Dar de cîte ori îi urma, poporul zărea pe posteriorul lor vechile blazoane feudale și se împrăștia rîzînd în hohote, fără respect.
O parte din legitmiștii francezi și „Tînăra Anglie”[1] au oferit acest spectacol.
Atunci cînd feudalii demonstrează că modul lor de a exploata a fost diferit de exploatarea burgheză, ei uită un singur lucru, și anume că ei exploatau în condiții și împrejurări cu totul diferite și în prezent depășite. Atunci cînd arată că în timpul dominației lor proletariatul modern nu a existat, ei uită că burghezia modernă a fost tocmai vlăstarul necesar al orînduirii lor sociale.
De altfel, ei ascund atît de puțin caracterul reacționar al criticii lor, încît principala învinuire pe care o aduc burgheziei constă tocmai în aceea că sub dominația ei se dezvoltă o clasă care va face să sară în aer întreaga ordine socială veche.
Ei învinuiese burghezia nu atît că a creat un proletariat în genere, cît că a creat un proletariat revoluționar.
De aceea, în practica politică, ei participă la toate măsurile violente împotriva clasei muncitoare, iar în viața de toate zilele sînt gata, în ciuda frazeologiei lor umflate, să culeagă merele de aur[2] și să renunțe la credință, iubire și onoare în schimbul negoțului cu lînă, sfeclă și rachiu[3].
- ↑ Legitimiști — partidul marilor latifundiari nobili, partizani al restaurării dinastiei Bourbonilor. „Tînăra Anglie” — un cerc format în preajma anului 1842, compus din aristocrați, politicieni și literați englezi, cerc care a aderat la partidul conservator. Reprezentanți de seamă ai acestuia erau Disraeli, Thomas Carlyle și alții. — Nota Red.
- ↑ În ediția engleză din 1888, după cuvintele: „merele de aur” sînt adăugate cuvintele: „care cad din pomul industriei”. — Nota Red.
- ↑ Aceasta se referă mai cu seamă la Germania, unde aristocrația funciară și iuncherii exploatează mare parte din domeniile lor pe cont propriu, prin administratori, fiind, pe lîngă aceasta, și mari fabricanți de zahăr și de spirt din cartofi. Aristocrații englezi, mai bogați de altfel, n-au ajuns încă atît de departe; dar și ei știu cum se poate compensa scăderea rentei prin împrumutarea numelui lor unor fondatori de societăți pe acțiuni, mai mult sau mai puțin dubioși. (Nota lui Engels la ediția engleză din 1888.)
