nante, înăuntrul întregii societăți vechi capătă un caracter atît de violent, atît de ascuțit, încît o mică parte din clasa dominantă se desprinde de ea și se alipește clasei revoluționare, clasei care poartă în mîinile sale viitorul. Tot astfel cum odinioară o parte din nobilime a trecut în lagărul burgheziei, acum o parte din burghezie trece în lagărul proletariatului, și anume o parte din ideologii burghezi care s-au ridicat pînă la înțelegerea teoretică a întregii mișcări istorice.
Dintre toate clasele care se contrapun în zilele noastre burgheziei, singur proletariatul este o clasă cu adevărat revoluționară. Celelalte clase decad și pier o dată cu dezvoltarea marii industrii; proletariatul, dimpotrivă, este propriul ei produs.
Păturile de mijloc, micul industriaș, micul negustor, meșteșugarul, țăranul, toți combat burghezia pentru a salva de la pieire existența lor ca pături de mijloc. Așadar, ele nu sînt revoluționare, ci conservatoare. Mai mult încă, ele sînt reacționare, deoarece încearcă să întoarcă înapoi roata istoriei. Iar dacă acționează în chip revoluționar, o fac în vederea trecerii lor apropiate în rîndurile proletariatului, și nu-și apără interesele actuale, ci interesele lor viitoare, ele părăsesc propriul lor punct de vedere ca să și-l însușească pe acela al proletariatului.
Lumpenproletariatul, acest putregai pasiv al păturilor celor mai de jos ale vechii societăți, este tîrît pe alocuri în vîltoarea mișcării de către o revoluție proletară; din cauza ansamblului condițiilor sale de existență, el va înclina însă mai curînd să se lase cumpărat pentru uneltiri reacționare.
Condițiile de viață ale vechii societăți sînt deja distruse în condițiile de viață ale proletariatului. Proletarul este lipsit de proprietate; relațiile sale cu nevasta și cu copiii nu mai au nimic comun cu relațiile burgheze de familie; munca industrială modernă, subjugarea modernă de către capital, aceeași în Anglia ca în Franța, în America ca în Germania, l-a despuiat de orice caracter național. Legile, morala, re-
