Cu cît munca manuală cere mai puțină îndemînare și mai puțină cheltuială de forță, adică cu cît se dezvoltă mai mult industria modernă, cu atît munca bărbaților este înlocuită pe scară mai mare cu aceea a femeilor și a copiilor. Deosebirile de sex și vîrstă își pierd valabilitatea socială cînd e vorba de clasa muncitoare. Nu mai există decît instrumente ale muncii, care pricinuiesc cheltuieli diferite, după vîrstă și sex.
Cînd exploatarea muncitorului de către fabricant este în acea măsură împlinită încît muncitorul să-și primească salariul în bani peșin, tabără asupra lui celelalte părți ale burgheziei — proprietarul, băcanul, cămătarul etc.
Păturile inferioare ale stării de mijloc de pînă acum, micii industriași, micii negustori și rentieri, meseriașii și țăranii, toate aceste clase îngroașe rîndurile proletariatului, parte din cauză că micul lor capital este insuficient pentru aplicarea procedeelor marii industrii și este înfrînt de concurența capitaliștilor mai mari, parte din cauză că îndemînarea lor este depreciată de metodele noi de producție. Astfel proletariatul se recrutează din toate clasele populației.
Proletariatul trece prin diferite trepte de dezvoltare. Lupta sa împotriva burgheziei începe o dată cu existența sa.
La început luptă muncitori răzleți, apoi muncitorii unei fabrici, pe urmă muncitorii unei ramuri de muncă dintr-o localitate împotriva burghezului care-i exploatează direct. Ei își îndreaptă atacurile nu numai împotriva relațiilor burgheze de producție, ci împotriva instrumentelor de producție înseși; ei distrug mărfurile străine, care le fac concurență, sfărîmă mașinile, dau foc fabricilor, caută să recucerească poziția pierdută a muncitorului medieval.
Pe treapta aceasta muncitorii formează o masă împrăștiată pe tot întinsul țării și fărîmițată de concurență. Coeziunea maselor de muncitori nu este încă rezultatul propriei lor uniri, ci rezultatul unirii burgheziei, care, pentru a-și atinge scopurile sale politice, trebuie, și mai poate
