ei zdruncină din temelii atît marea, cît și mica proprietate funciară din Europa. Ea a mai permis Statelor Unite să exploateze imensele lor resurse industriale cu o astfel de energie și pe o scară atît de mare, încît monopolul industrial de pînă acum al Europei apusene și în special al Angliei va fi în scurt timp lichidat. Aceste două împrejurări, la rîndul lor, influențează în sens revoluționar asupra Americii însăși. Proprietatea funciară mică și mijlocie a fermierilor, temelia întregii orînduiri politice a Americii, este învinsă încetul cu încetul de concurența fermelor uriașe; în același timp, în regiunile industriale se dezvoltă pentru întîia oară un proletariat numeros și o concentrare fabuloasă a capitalurilor.
Și acum Rusia! In timpul revoluției din 1848—1849 nu numai monarhii europeni, ci chiar burghezii europeni au văzut în intervenția rusească singura salvare posibilă în fața primejdiei proletariatului, care tocmai începuse să se trezească. Țarul a fost proclamat capul reacțiunii europene. Astăzi, el e prizonier al revoluției, la Gatcina, iar Rusia constituie detașamentul de avangardă al mișcării revoluționare din Europa.
«Manifestul Comunist» a avut sarcina să proclame pieirea inevitabilă și iminentă a proprietății moderne burgheze. In Rusia însă, alături de o înflorire rapidă a afacerilor capitaliste și de proprietatea funciară burgheză abia în curs de dezvoltare, găsim mai mult de jumătate din pămînturi în proprietatea comună a țăranilor. Se pune întrebarea: poate obștea rusească, această formă în mare măsură subminată a străvechii proprietăți comune asupra pămîntului, să treacă nemijlocit la forma superioară a proprietății comuniste? Sau trebuie, dimpotrivă, să treacă mai întîi prin același proces de descompunere propriu dezvoltării istorice a Apusului?
Singurul răspuns cu putință astăzi la această întrebare este următorul: dacă revoluția rusă va deveni semnalul unei revoluții proletare în Apus, astfel ca una s-o com-
