Sari la conținut

Pagină:Manifestul Partidului Comunist (trad. 1954).pdf/11

Această pagină a fost verificată
PREFAȚĂ LA EDIȚIA RUSĂ DIN 1882

Prima ediție rusă a „Manifestului Partidului Comunist”, în traducerea lui Bakunin, a apărut pe la începutul deceniului al 7-lea[1], în imprimeria revistei „Kolokol”. Pe vremea aceea, ediția rusă a „Manifestului” nu putea să reprezinte în ochii Occidentului altceva decît o curiozitate literară. Astăzi, o astfel de părere n-ar mai fi cu putință.

Cît de puțin răspîndită era pe atunci (decembrie 1847) mișcarea proletariatului reiese cel mai limpede din ultimul capitol al „Manifestului”: „Poziția comuniștilor față de diferitele partide de opoziție din diferitele țări”. In acest capitol nu sînt menționate tocmai Rusia și Statele Unite. Era pe vremea cînd Rusia constituia ultima mare rezervă a întregii reacțiuni europene și cînd Statele Unite absorbeau prin imigrări tot prisosul de brațe de muncă al proletariatului din Europa. Aceste două țări furnizau Europei materii prime și erau în același timp piețe de desfacere pentru produsele ei industriale. Amîndouă erau deci, pe atunci, într-un fel sau altul, piloni ai ordinii existente în Europa.

Cît de mult s-au schimbat astăzi lucrurile! Tocmai emigrația europeană a permis Americii de nord să treacă la acea uriașă dezvoltare a producției agricole, care prin concurența ei zdruncină din temelii atît marea cît și mica proprietate funciară din Europa. Ea a mai permis Statelor Unite să exploateze imensele lor resurse industriale cu o astfel de energie și pe o scară atît de mare, încît monopolul industrial de pînă acum al Europei apusene și în special al Angliei va fi în scurt timp lichidat. Aceste două împrejurări, la rîndul lor, influențează în sens revoluționar asupra Americii însăși. Proprietatea funciară mică și mijlocie a fermierilor, temelia întregii orînduiri politice a Americii, este învinsă încetul cu încetul de concurența fermelor uriașe; în


  1. Ediția menționată a apărut în 1869. În prefața lui Engels la ediția engleză din 1888 data apariției acestei traduceri ruse a „Manifestului” este de asemenea indicată inexact (vezi volumul de față, pag. 16. — Nota Trad.). — Nota Red.
7