Această pagină a fost verificată
38
MACBETH
Actul II
Cu umbletul hoțesc al lui Traquiniu [1],
Se ’ndreaptă spre-al său țel, ca o stafie.
Tu, trainic, țeapăn întocmit pământ,
Să n’auzi pașii mei, oriunde merg,
Ca pietrele’ți să nu’mi trădeze locul,
Și vremii să nu-i iee groaza care
Acum cu ea se potrivește. Dar,
Pe când vorbesc, trăește el. Cuvinte
Răcesc cu suflul lor un fapt fierbinte.
Mă duc s’o fac. Mă chiamă clopotul.
Ăst dangăt, Duncan, nu-l luà în seamă:
Căci e un glas ce’n cer sau ’n iad te chiamă!
Se ’ndreaptă spre-al său țel, ca o stafie.
Tu, trainic, țeapăn întocmit pământ,
Să n’auzi pașii mei, oriunde merg,
Ca pietrele’ți să nu’mi trădeze locul,
Și vremii să nu-i iee groaza care
Acum cu ea se potrivește. Dar,
Pe când vorbesc, trăește el. Cuvinte
Răcesc cu suflul lor un fapt fierbinte.
(Un clopot sună)
Mă duc s’o fac. Mă chiamă clopotul.
Ăst dangăt, Duncan, nu-l luà în seamă:
Căci e un glas ce’n cer sau ’n iad te chiamă!
(Iese)
SCENA II
(Acelaș loc. LADY MACBETH)
Ce i-a’mbătat mă face îndrăzneață,
Și ce i-a stins, pe mine m’a aprins.
Auzi! E cucuvaia care țipă,
Cobind, a sa fioroasă «noapte bună».
El e la treabă... Ușile’s deschise, —
Și slugile ’ndopate, sforǎind,
Iși calcă datoria. Băutura
Le-am dres, așà că moartea și natura
Se ceartă de trǎesc ei sau sunt morți.
Și ce i-a stins, pe mine m’a aprins.
Auzi! E cucuvaia care țipă,
Cobind, a sa fioroasă «noapte bună».
El e la treabă... Ușile’s deschise, —
Și slugile ’ndopate, sforǎind,
Iși calcă datoria. Băutura
Le-am dres, așà că moartea și natura
Se ceartă de trǎesc ei sau sunt morți.
MACBETH (afară)
Cine-i acolo? Ho!
Cine-i acolo? Ho!
- ↑ Sextus Tarquinius, fiul lui Tarquinius Superbus, râvni pe Lucreția, soția lui Tarquinius Collatinus.
