Sari la conținut

Pagină:Longus - Daphnis și Chloe (Constantin Ion Balmuș, 1922).pdf/99

Această pagină nu a fost verificată
CARTEA a IV-a

I. In acest timp, venì din Mytilene la Lamon un rob din partea stăpânului, și-i vestì că, puțin înainte de culesul viilor va sosì acela ca să vadă dacă năvala Metymnienilor nu făcuse vreo pagubă pe pământurile sale. Vara erà pe ducă și se apropià toamna. Déaceea Lamon și începù să-i pregătească locuința, ca stăpânul, oriunde s’ar uità, să-și desfete ochii. Curățì izvoarele ca să aibă apă limpede, scoase gunoiul din ogradă, nu cumva mirosul rău să-l supere, și îngrijì livada ca s’o găsească frumoasă.

II. Livada, ce-i drept, erà tare mândră, în felul celor regești. Așezată pe un loc înalt, aveà cam vreo 125 de pași în lungime și vreo 80 în lățime, încât ușor s’ar fi putut asemănà cu un câmp lungăreț. Creșteau, acolo, tot felul de pomi: meri, myrți, peri, ròdii, smochini și măslini. Pe alocurea se ’ntindeau și vițe înalte de vie, acățate de meri și de peri, cu strugurii aproape copți, de par’că se întreceau în roade cu pomii. Pe lângă