Această pagină nu a fost verificată
94
«Drăguța mea, Horele[1] cele frumoase au crescut acest măr, un pom frumos l-a hrănit, soarele l-a copt și norocul l-a păstrat. Trebuià să fiu orb ca să-l las să cadă la pământ, să-l calce ’n picioare turmele, sau să-l învenineze vreun șarpe, sau, stând acolo sus, văzut și lăudat de toți, să-l mănânce timpul.
Aphrodita l-a primit ca preț al frumuseții ei, iar eu ți-l dăruesc ție, ca semn al biruinței dragostei noastre. Aveți judecători la fel: al Aphroditei[2] erà cioban, eu sunt păstor de capre».
Cu aceste vorbe îi puse mărul în sân și ea, când îl văzù aproape, îl sărută, încât Daphnis nu se căì de îndrăzneala cu care se urcase așà de sus, căci sărutul ei erà mai de preț decât un măr de aur.
