87
măritișul și cum Dryas nu se împotrivise, ci tot amânà până la culesul viilor.
XXVI. Daphnis, auzind acestea, își ieșì din minți, se puse jos, și începù să plângă și să spună că el moare dacă Chloe n’are să mai iasă cu turmele la păscut și nu numai el are să moară, ci și oile, după o astfel de păstoriță. Apoi își mai venì în fire, prinse puțină inimă și-și puse în minte să-l înduplece pe tatăl Chloei pentru el, care se socotià de-acuma printre pețitori, și trăgea nădejde că le va luà cu mult înainte celorlalți. De-un singur lucru se temeà: Lamon nu erà bogat. Numai aceasta îi slăbià lui nădejdea. Totuș se hotărî s’o ceară, și Chloe fu de aceeaș părere. Nu îndrăznì să deschidă vorba cu Lamon, dar Myrtalei îi vorbì deschis de dragostea lui și de însurătoare.
Noaptea, Myrtale îi spuse și lui Lamon. Acesta o întâmpină cu asprime și-o ocărî că vrea să însoare cu o fată de cioban pe-acest copil, care, după semnele lui de recunoaștere, trebuià să aibă o soartă mai bună și dacă ’și va găsì părinții, atunci le va da și lor slobozenie și-i va face stăpâni peste-un pământ mai întins. Myrtale, de teamă ca Daphnis pierzând orice nădejde de dragoste, să nu-și facă singur samă, îi spuse că din alte pricini nu-i dădeà Lamon învoirea. — «Noi suntem săraci, măi băiete, și ne trebuie o noră care să aibă ceva. Părinții ei, dimpotrivă, sunt
