85
Aceștia ca niște câni sau ca lupii o rup în bucăți și-i aruncă ’n toate părțile mădularele care cântau încă. Pământul[1], de dragul Nymphelor, le ascunse. El îi păstrează și cântecul, iar prin voia Muzelor răspunde la glasul zeilor, oamenilor, fluierelor și animalelor, — întocmai cum făceà copila când erà ’n viață, — ba chiar și lui Pan îi răspunde, când suflă din naiu. Pan când aude, sare deodată și-aleargă prin munți, nu atât să-l prindă, cât mai mult să afle cine-i ucenicul care se ascunde».
Cum sfârșì Daphnis povestea, Chloe îl și sărută, nu numai de zece ori, iar Echo răspunse aproape la tot ce spusese Daphnis, ca o dovadă că el nu mințise.
XXIV. Cu fiecare zi ce treceà, soarele ardeà tot mai fierbinte, căci primăvara se sfârșise și acum începeà vara, cu plăceri noui pentru ei. Daphnis înnotà în râuri, iar Chloe se scăldà pe la izvoare. El suflà din fluier întrecându-se cu freamătul pinilor, ea se luà la întrecere cu privighetorile. Prindeau lăcuste guralive și grieri cântăreți, culegeau flori, scuturau pomii de fructe și le mâncau. Odată s’au culcat și’n pielea goală, învelindu-se c’o piele de capră, și ușor s’ar fi făcut Chloe femeie, dacă Daphnis nu s’ar fi înspăimântat de sânge. Ba, de teamă că nu se va puteà stăpânì, de multe ori n’o lăsà pe Chloe să se des-
- ↑ Gaia.
