84
auzise până atunci așà numitul ecou, își îndreptă privirile, când spre Mare, la corăbierii cari cântau, când spre uscat, să vadă cine le răspundeà. După trecerea lor, valea tăcù, și Chloe întrebă pe Daphnis, dacă nu erà Mare și dincolo de stâncă și-o altă barcă și alți corăbieri cari să cânte acelaș cântec și cari deodată să tacă. Daphnis surâse dulce și-i dădu un sărut și mai dulce încă. Apoi îi puse pe cap o cunună de toporași și începù să spună povestea lui Echo, cerându-i, drept plată, alte zece sărutări.
XXIII. «Sunt, draga mea, mai multe feluri de Nymphe: Meliadele[1], Dryadele[2] și Heleidele[3], toate frumoase, toate meștere la cântec. Și una dintre ele a avut odată o fiică, Echo, muritoare, fiindcă se născuse din tată muritor, dar frumoasă ca și mama ei. O crescuse Nymphele și Muzele o ’nvățară să cânte orice cântec din naiu și din fluier, ba chiar din lyră și din chitară. Și-așà, când ajunse ’n floarea tinereții, dănțuià cu Nymphele și cântà cu Muzele ’n cor. Fugeà însă de toți bărbații, atât de zei cât și de oameni, căci țineà la fecioria ei. Dar Pan se ’nfuriè pe copilă de ciudă că ea cântă așà de frumos și el nu se puteà bucurà de frumusețea ei, și-ațâță împotrivă-i pe ciobani și pe căprari.
