83
mâncà, ea îi luà din gură și mâncà, ca un puiu de păsărică.
XXI. Pe când ospătau astfel și mai mult se sărutau decât mâncau, se ivì o barcă cu pescari, pe lângă țărm. Nu suflà boare de vânt, Marea erà liniștită, iar ei trebuiau să vâslească și vâsleau din toate puterile, căci se grăbeau să ducă pește proaspăt unui bogat din oraș. Și, cum au obiceiul corăbieri, ca să-și mai uite de osteneală, tot așà și ei, vâslind, începură un cântec de Mare, mai întâi cârmaciul, iar din când în când, ceilalți îi răspundeau într’un glas, ca un cor. Cât timp vâsliră ’n largul mării, glasul lor, risipindu-se ’n nemărginire, se pierdeà. Dar, când trecură de o stâncă și intrară într’un golf ce-aduceà c’o lună nouă, glasul lor se auzì tot mai tare și cântecele vâslașilor ajungeau acum, din ce în ce mai deslușite, pe uscat. O vale adâncă, deschisă spre câmpie, culegeà sunetele întocmai ca un fluier și trimiteà înapoi și ropotul vâslelor și cântecul vâslașilor, de fermecà auzul. Când un glas venià mai întâi dinspre Mare, cel care-i răspundeà de pe uscat se prelungeà, cu atât mai mult, cu cât mai târziu începuse celălalt.
XXII. Daphnis, știind ce se întâmplă, se uità numai înspre Mare și desfătat de barca lunecătoare pe lângă țărm, mai ușoară ca o pasăre ’n sbor, se silià să prindă din cântece, ca pe urmă să le încerce și el din naiu. Dar Chloe, cum nu mai
