79
găsià și mai puțină plăcere. Deaceea se dădu jos și începù să plângă că erà mai neștiutor în ale dragostei, decât un berbec.
XV. Aveà însă un vecin, anume Chromis, țăran stăpân pe bucata lui de pământ și care trecuse de floarea vârstei. Acesta își luase de nevastă o fată dela târg, tânără, frumoasă și mai subțire decât o țărancă și-o chemà Lykainiona. Femeia aceasta tot văzându-l pe Daphnis zilnic, cum treceà dimineața cu caprele la păscut și seara când le întorceà, fu curpinsă de dorința să și-l facă iubit și să-l ademenească cu daruri. Il pândì deci, când erà odată singurel și-i dădù un naiu, un fagure de miere și-o glugă din piele de cerb. De spus se temeà să-i spună ceva, bănuind c’o iubià pe Chloe, căci îl văzuse șezând mereu lângă dânsa. Lucrul acesta îl pricepuse ea până acum, după semnele și după zâmbetele dintre dânșii. Intr’o dimineață, Lykainiona, sub cuvânt că se duce la o vecină care nășteà, se ținù după dânșii și, ca să nu fie văzută, se ascunse într’un desiș, de unde auzì tot ce și-au spus și văzù tot ce-au făcut. Nici plânsetele lui Daphnis nu-i scăpară. I-se făcù milă de bieții de ei, și socotind că are un îndoit prilej să le facă și lor un bine și să-și împlinească și ea dorința, iată ce-i veni în minte.
XVI. A doua zi, spunând din nou că se duce la vecina, care erà în durerile facerii, se duse
