74
Când se văzură, Daphnis și Chloe, puțin[1] a lipsit să nu cadă amândoi jos. Totuș au rămas în picioare, și-au dat binețe și s’au sărutat. Aceasta le-a fost un sprijin ca să nu cadă.
VIII. Astfel Daphnis, care pierduse orice nădejde, o văzù pe Chloe, ba o și sărută. In urmă se dete mai pe lângă foc, își descărcă pe masă porumbeii și mierlele de pe umeri și începù să povestească cum, de urît, a pornit-o la vânat, cum a prins păsărelele venite după bobițe de myrt și de iederă, pe unele cu lațul, pe altele cu clei. Cu toții îi lăudară hărnicia și-l poftiră să mănânce, din ce mai lăsase câinele, iar pe Chloe o rugară să le toarne de băut. Ea, veselă, turnă celorlalți întâi și lui Daphnis la urmă. Se făceà că-i supărată, că el venise până acolo și erà să plece fără s’o vadă. Totuș, înainte de a-i întinde paharul, băù ea puțin și apoi i-l dădù. El sorbì vinul pe ’ndelete, ca să aibă mai îndelungă plăcere.
IX. Masa fu repede curățită de pâne și carne. Ei, stând tot împrejurul mesei, îl întrebară de Myrtale și de Lamon, fericindu-i că aveau un așà sprijin al bătrânețelor. Laudele îi făceau plăcere lui Daphnis, fiind-că le auzià Chloe. Și când l-au oprit ca, a doua zi, s’aducă împreună jertfe lui Dionysos, erà cât pe-acì să se închine lor de bucurie, în loc să se închine lui Dionysos.
- ↑ Iarăș o exagerare retorică, vezi introducerea.
