73
la ușe și căutà ’n minte ce-ar fi fost mai nemerit să spuie: «Am venit să iau foc. — Cum, dar n’aveai vecini mai de-aproape? — Am venit să cer pâne. — Dar ți-e gluga plină cu merinde. — Am nevoie de vin. — Dar mai ieri-alaltăieri ai cules la vie. — M’a alungat un lup. — Și unde-s urmele lupului? — Am venit să prind pasări. — Dar, dac’ai prins, de ce nu pleci? — Vreau s’o văd pe Chloe. — Cine poate spune una ca aceasta părinților unei fete? — Să bat la ușe făr’a spune-o vorbă. Toate însă dau loc la bănueală! Mai bine să tac. Pe Chloe am s’o văd eu la primăvară, căci, pare-mi-se, nu mi-a fost dat s’o văd în iarna asta. După ce s’a chibzuit el așà, în toate felurile, își strânse vânatul cu gândul să plece. Dar iată ce se întâmplă, de par’că i-se făcuse milă lui Eros de dânsul.
VII. Dryas cu ai lui stăteà la masă. Se împărțise carnea, pânea erà pusă și vinul amestecat în ulcior. In timpul acesta, unul din cânii ciobănești, prinzând prilejul, când nimeni nu luă seama, înșfăcă o halcă de carne și o tulì pe ușe. Dryas, înfuriat, căci se nimerise tocmai bucățica lui, apucă un lemn și se luă după dânsul, ca un alt câine. In goană, trece pe lângă iederă și-l vede pe Daphnis cum își puneà vânatul în spate, gata să plece. Indată-și uită de carne și de câine și strigă tare: «Bună ziua, măi băiete!» Apoi îl îmbărțișează, îl sărută și-l duce de mână în casă.
