72
V. Dinaintea ogrăzii lui Dryas, chiar pe lângă gard, creșteau doi myrți și-o iederă. Myrții erau apropiați, iar iedera, la mijoc, își întindeà ramurile într’o parte și’n cealaltă ca vița de vie, încât făceà un fel de boltă umbrită de frunzele care se acopereau unele pe altele. Ciorchini mulți, mari cât strugurii, atârnau de vițe. Stoluri de pasări iernatice stăteau primprejur, negăsind hrană afară la câmp; mulțime de mierle, de sturzi, de porumbei, de grauri și alte păsărele, care mânâncă bobițe de iederă. Sub cuvânt că vrea să vâneze aceste pasări, plecă Daphnis într’acolo, după ce-și umplù gluga cu turte unse cu miere, și, ca să fie crezut, mai luă cu el clei și lațuri. Nu erau la mijloc mai mult de zece stadii, totuș omătul, care nu se topise încă, îi dădù mult de lucru. Dragostea însă trece peste toate: și prin foc și prin apă și chiar prin omătul din Scythia.
VI. Intr’un suflet ajunse Daphnis la casa lui Dryas, își scutură omătul de pe picioare, așeză lațurile, unse cu clei câteva crengi lungi și se așeză jos, să aștepte păsărelele și pe Chloe. De venit păsările, au venit ele multe și s’au prins destule, încât avù mult de lucru ca să le strângă, să le ucidă și să le smulgă penele. Din casă, însă, nu ieșià nimeni: nici bărbat, nici femeie, nici pasăre, ci ședeau toți înăuntru, nedeslipiți de lângă foc, încât Daphnis tare se mai temeà că venise fără noroc. Ii venì atunci în gând să se facă că bate