Sari la conținut

Pagină:Longus - Daphnis și Chloe (Constantin Ion Balmuș, 1922).pdf/67

Această pagină nu a fost verificată

63

și-acolo se pun pe mâncat, pe băut și pe cântat. Din când în când însă, Daphnis mai trăgeà cu ochiul și la turme, nu cumva să vie vreun lup să-și facă și el parte la ospăt. Au cântat în cinstea Nymphelor cântece făcute de niște bătrâni păstori, iar când venì noaptea, se culcară acolo pe loc, în mijlocul câmpului.

A doua zi și-au adus aminte de Pan. Au împodobit cu ramuri de pin pe cel mai voinic dintre țapi și l-au dus la copacul zeului. Acolo au vărsat vinul și cântând laude zeului, au jertfit berbecul, l-au atârnat și l-au jupuit. O parte din carne o frig, alta o fierb și o pun pe pajiștea verde, iar pielea, cu coarne cu tot, o acață de pin, lângă statuă, ca dar câmpenesc, în cinstea zeului păstorilor. Aruncă apoi fruntea cărnii pe altarul zeului, varsă pe deasupra și-un ulcior mai mare cu vin și Chloe cântă din gură, iar Daphnis din naiu.

XXXII. Tocmai când erau așezați la masă și începuseră să ospăteze, iată că se ivește pe neașteptate Philetas, bouarul, aducând lui Pan niște cununi mici și corzi de struguri cu frunze. In urma lui venià Tityr, cel mai mic dintre copii, un băiețel bălan, cu ochii albaștri, plăcut și obrăznicuț, care mergeà sburdând ușor, ca un ied.

Se sculară ’ndată cu toții și împreună cu Philetas încununară pe Pan și atârnară corzile de ramurile pletoase ale pinului. Ii făcură apoi loc lui Philetas lângă ei și-l poftiră să mănânce.