62
Daphnis zărește turmele și pe Chloe, și strigând din adâncul inimii: o, Nymphelor! o, Pan! se coboară spre câmpie și se aruncă ’n brațele Chloei, lipsit de suflare. Abià putură să-l aducă ’n fire sărutările și îmbrățișerile calde ale fetei. Se duse apoi cu ea la stejarul lor, și așezându-se la umbră, începù s’o întrebe cum și ce fel a scăpat de dușmani. Ea îi povestește totul: cum au fost urlat oile ca lupii, ramura de pin înflorită pe capul ei, focul de pe uscat, sgomotul de pe Mare, cântecele deosebite din fluier, unul de răsboiu și altul de pace, noaptea cea grozavă și, în sfârșit, cum un cântec dulce i-a arătat drumul necunoscut.
Atunci Daphnis recunoaște ce-i spusese Nymphele ’n vis despre ajutorul lui Pan și la rândul lui îi povestește câte-a văzut și auzit, cum erà cât pe-acì să moară, și de-a scăpat cu viață, e numai mulțumită Nymphelor. O trimete apoi să cheme pe Dryas și pe Lamon și să aducă tot ce se cuvine pentru jertfă, în timp ce el prinde capra cea mai grasă, o împodobește cu iederă, așà cum se arătaseră în fața dușmanilor, o stropește cu lapte între coarne și-o jertfește Nymphelor, apoi o jupoaie, iar pielea o închină tot lor.
XXXI. In sfârșit când se întoarse Chloe cu toți ai săi, Daphnis aprinde focul, fierbe o parte din carne, restul o frige, ia fruntea jertfei pentru Nymphe și varsă un ulcior plin cu must în cinstea lor. Pentru ei însă, așterne paturi de frunziș,
