59
ponì corăbiile pentru ca nici una să nu fie primejduită dinspre uscat.
Apoi, dădù voie Methymnienilor să petreacă ca ’n timp de pace. Aceștia, îmbelșugați cu de toate din prăzile făcute, beau și cântau ca după biruință.
Dar, cum se sfârșì ziua, și noaptea puse capăt petrecerii, deodată tot pământul le părù în flacări și se auzì un sgomot ropotitor de vâsle, de-ai fi zis că se apropià mulțime de corăbii.
Incepură să-și strige căpitanul «la arme», să se cheme unii pe alții; care credeà că-i rănit, care zăceà la pământ ca un mort. Ai fi crezut că-i o luptă noaptea, c’un dușman nevăzut.
XXVI. După o așà noapte, urmă o zi și mai grozavă, căci țapii și caprele lui Daphnis aveau coarnele împodobite cu iederă, iar berbecii și oile Chloei urlau ca lupii. Ea însăș a fost văzută încununată cu ramuri de pin.
Chiar și primprejurul mării, s’au întâmplat multe minuni: când încercau să ridice ancorele, ele trăgeau la fund, iar de aplecau lopețile ca să vâslească, se rupeau.
Delfinii săreau prin apă, loveau corăbiile cu cozile lor, de le desfăceau legăturile, iar din vârful unei stânci, care se înălțà peste colțul ieșit în Mare, se auzià un glas de naiu, dar nu te ’nveseleai, ascultându-l, ci te îngrozià ca o goarnă.
