54
XVIII. In timpul acesta Chloe îl luă pe Daphnis și-l duse ’n toată liniștea la Nymphe, unde-i spălă fața mânjită de sângele ce-i cursese din nas. Pe urmă scoase din glugă o bucată de pâine și o felie de caș și-i dete să mânânce; iar ca să-l întărească, îi mai dădù și-o sărutare, dulce ca mierea, cu buzele ei fragede.
XIX. Așà scăpă Daphnis dintr’o mare primejdie. Dar nu se sfârșì numai cu atât, căci Methymnienii, abià ajunși acasă, de data aceasta pe jos, nu cu corabia, bătuți și nu mândri cum plecaseră, chemară adunarea cetățenilor și cu ramuri de măslini în mâni, îi rugară să-i răzbune.
Nu le-au spus însă nimic adevărat, de teamă să nu-i râdă că pățiseră atâtea dela niște ciobani. Dimpotrivă, au dat vina pe Mytilenieni, că le-au furat corabia și au prădat-o ca’n vreme de răsboiu.
Adunarea îi crezù lesne, după răni, și chibzuind că trebuie să răzbune pe feciorii fruntașilor din Methymne, hotărîră răsboiu împotriva Mytilenienilor, fără să-i mai vestească. Apoi, porunciră căpităniei oștii să pornească zece corăbii și să jefuească coasta.
Iarna fiind aproape, nu li s’a părut lucru cuminte să încredințeze valurilor un număr prea mare de corăbii.
XX. Chiar de-a doua zi pornì căpitanul cu soldați la vâsle și se ’ndreptă ’nspre ogoarele
