52
pune mâna pe lanțul unui câine și i-l trece pe după brațe, cu gândul să-l lege.
Bietul Daphnis, lovit, strigà cerând ajutor dela țărani și mai ales chemà pe Lamon și pe Dryas.
Aceștia, bătrâni încă ’n putere și cu mâinile aspre de munca câmpului, se împotriviră, cerând să se lămurească, mai întâi, cele petrecute.
XV. Se ’nvoesc cu toții la aceasta și aleg de judecător pe bouarul Philetas, ca cel mai bătrân dintre cei de față și fiindcă se bucurà, printre săteni, de numele unui om drept.
Cei dintâi, Methymnienii, încep să ’nvinuească limpede și pe scurt, în fața bouarului judecător: «Suntem veniți în locurile acestea, după vânat. Ne-am legat corabia cu lozie verde, am lăsat-o la mal, iar noi am pornit cu câinii la vânătoare.
In acest timp, caprele ăstuia coboară la Mare, rod lozia și slobozesc corabia. Chiar tu ai văzut-o dusă de valuri și cu ce bunătăți crezi că nu erà plină! Ce de haine, ce zgărzi de câini și ce bănet nu s’a prăpădit. Cu prețul lor ai fi cumpărat toate câmpurile acestea.
In schimb, cerem să luăm pe răul ăsta de păstor care-și duce caprele pe lângă țărmul mării ca un luntraș».
XVI. Aceasta a fost plângerea celor din Methymne. Daphnis însă, zăceà doborît de lovituri. Totuș, când o văzù pe Chloe, nu mai luă nimic în seamă și vorbì astfel:
