50
și-o porniră dând târcoale ogoarelor Mytilenei care se găseau pe-aproape de mal.
Țărmul, dealtfel, erà primitor și împodobit cu locuințe mândre, cu locuri bune de scăldat, grădini și dumbrăvi. Unele erau dăruite de zei, altele făcute de mâna omului, toate, însă, bune de petrecere pentru cei tineri.
Aceștia vâsleau de-alungul țărmului, se opreau când și când, dar nu făceau nici un rău, ci se dedeau la tot felul de jocuri: prindeau pești de pe o stâncă ieșită’n Mare, c’o undiță legată de căpătul unei trestii c’un fir subțire; vânau, cu câinii și cu laturi, iepurii cari fugeau din vii de sgomotul culegătorilor. Umblau și după pasări și vânau cu lațul gâște sălbatece, rațe și dropii, încât petrecerea le prindeà bine și pentru foame. Când le mai trebuià ceva, luau dela câmpeni, plătindu-le mai mult decât făceà. N’aveau nevoie decât de pâine, vin și adăpost, căci li-se păreà primejdios să mâie noaptea pe Mare, pe vreme de toamnă.
Deaceea și traseră corabia la mal, de teama vreunei furtuni în timpul nopții.
XIII. Dar se ’ntâmplă ca un țăran să aibă trebuință de-o funie ca să ridice piatra căzută a unui teasc de struguri.
Pornì deci, într’ascuns, spre Mare, se urcă în corabia nepăzită de nimeni, desfăcù funia, o luă acasă și-și prinse nevoia cu ea. Dimineața, tinerii
