37
In urmă, Chloe luă naiul și punându-l la gură, suflă cât putù de tare. Vacile aud, recunosc cântecul, și, mugind, s’aruncă ’n Mare, dintr’o săritură. Apa se izbi cu putere într’o coastă a corăbiei, un gol mare se făcù în apă, corabia se răsturnă și fu înghițită de valuri. Cei dintr’însa căzură ’n apă, fără să aibă toți aceiași sorți de scăpare: hoții cu săbii la brâu, cu platoșe pe piept și pulpare până la genunchi, iar Daphnis cu picioarele goale, cum umblà cu turma pe câmp și pe jumătate gol, căci tot mai durau călduri arzătoare.
Cei dintâi după ce au înnotat o bucată, fură trași la fund de greutatea armelor. Daphnis, dimpotrivă, își aruncă repede haina de pe el, și încercă din toate puterile să ’nnoate, fiindcă mai înainte înnotase numai în râuri. In curând, învățat de nevoie, își făcù vânt între două vaci, și apucându-se cu amândouă mânile de coarnele lor, fu dus la mijloc, fără nici o greutate, ca și cum ar fi mânat un car.
Boul înnoată așà de bine, că nici omul nu-l întrece, numai pasările de apă și peștii îi iau înainte.
Nici un bou nu s’ar înnecà, de nu li-ar cădeà unghiile dela copite, muiate de apă, lucru care-l mărturisesc, până azi, multe locuri de mare numite căile boului.
XXXI. Așà a trecut Daphnis două primejdii: hoții și înnecul, fără să fi avut vreo nădejde de scăpare.
