36
de data aceasta, îi aduceà lui Daphnis un naiu nou, în dar.
Când văzù, însă, caprele înspăimântate, și auzì chiar pe Daphnis strigând-o din ce în ce mai tare, își uită și de oi și de naiu, și o luă la goană spre Dorcon, să-i ceară ajutor.
XXIX. Dar Dorcon zăceà la pământ într’un lac de sânge, abià răsuflând, snopit de loviturile sdravene ale hoților.
Când o văzù pe Chloe, se înroși puțin din pricina dragostei lui de mai înainte și-i zise: «Eu, Chloe, nu mai am mult, și-am să mor, căci blestemații ceia de hoți m’au ciomăgit ca pe-un bou, că m’am bătut pentru cireadă! Tu, scapă-l pe Daphnis, răzbună-mă, iar pe ei pierde-i! Uite, mi-am deprins vacile s’asculte de glasul naiului și să vină după cântec, ori de unde-or fi păscând. Hai, ia fluierul ăsta, suflă dintr’însul cântecul ce l’am învățat odată pe Daphnis și Daphnis pe tine! De-acum înainte să ai grijă de naiu și de vacile astea!
Iți dăruese ție naiul cu care am biruit, la întrecere pe atâta bouari și păstori de capre. Iar tu în schimb, sărută-mă cât mai sunt cu viață, și-o dată mort să mă plângi! Și când vei vedea pe un altul păscând boii, să-ți aduci aminte de mine.
XXX. Atâta mai vorbi Dorcon, s’apoi, sărutând-o, își dete sufletul, odată cu sărutul și cu vorbele acestea.
