35
Plângeà copila și că-și pierduse cireada și că fusese bătută în cântec, și se rugà de zei ca înainte de a ajunge acasă, s’o prefacă ’ntr’o pasăre.
Zeii o ascultară și-o prefăcură într’o pasăre de munte, care cântà tot așà frumos ca și copila.
Ea, până azi, își spune prin cântec nenorocirea, cum își cântă sărăcuța vacile ei pierdute».
XXVIII. Acestea erau plăcerile verii pentru ei. Dar, când venì toamna și strugurii erau copți, niște pirați tyrieni se apropiară de aceste țărmuri, pe o ușoară corabie cariană, ca să nu dea de bănuit că-s barbari.
Inarmați cu săbii și platoșe, se coborîră pe uscat jefuind tot ce le căzù sub mâni: vin cu miros de floare, grâu din belșug, faguri de miere, câțiva boi din cireada lui Dorcon, ba, mai mult, îl prinseră chiar pe Daphnis, care rătăcià pe malul mării.
Chloe însă avù noroc, căci, fiind copilă, își scoteà abià mai târziu oile la câmp, de frica păstorilor obraznici.
Hoții (de Mare) cum văzură un flăcăiaș așà de mare și frumos, mai de preț decât orice ar fi prădat ei de pe câmp, au lăsat la o parte caprele și celelalte lucruri câmpenești, și au dus la corabie pe Daphnis, care plângeà ca un nenorocit și strigà pe Chloe cât îl țineà gura.
Indată hoții desleagă funia corăbiei, pun mâna pe vâsle, și o pornesc în larg. Dar, tocmai atunci se făcuse vremea când Chloe își întorceà turma și,
